Curs de problemă comună, Adaugă comentariu


Fără comentarii În urmă cu doi ani și jumătate, cei puțin peste 50 de locuitori ai satului timișean Pordeanu au curs de problemă comună că apa de la robinet nu prea este de băut.

tratamentul bursitei articulațiilor șoldului

Autoritățile județene au sesizat mai departe și… nimic. S-a crezut că această concentrație este cauzată de poluarea generată de exploatările de petrol din zonă. Dar, până la urmă, nu ele s-au dovedit a fi cauza, deși poluarea inclusiv a pârâului din acest sat și a solului nu putea fi negată.

unguente pentru dureri de umăr

În fine, zilele trecute am primit o explicație ce pare a fi mai în temă legată de calitatea apei, de la primarul comunei Dudeștii Noi, Bono Cucalan, care susține că în toată pusta ungară, care se întinde și în această zonă vestică a țării noastre, se întâlnește aceeași situație. Diferența este că vecinii noștri au rezolvat problema, atât legislativ, cât și dotând sistemele de apă potabilă cu stații de filtrare, pe când noi nu.

Vremea când apa era adusă cu cisterna de către lucrătorii de la situații de urgență se pare că a trecut.

dispozitive de magnetoterapie pentru tratamentul artrozei

Acum se vorbește din nou, de astă dată de realitatea unei investiții menite să rezolve problema, temeinic și pentru totdeauna, căci se află în derulare un proiect comun al primăriilor din Beba Veche și Dudeștii Vechi, prin care se va construi o stație de filtrare a apei potabile în satul Pordeanu.

De la aceasta vor fi alimentate și localitățile învecinate, afectate și ele, Cherestur, aparținând primei comune și, Cheglevici, din componența celei de-a doua.

Stația de filtrare are termen de punere în funcțiune până la sfârșitul anului.

SDMSC, curs 4, part 1